Imperiul Otoman

Prima perioada a istoriei Imperiului Otoman era caracterizata de expansiune teritoriala aproape continua, timp in care dominatia turca a pornit de la un principat Anatolian nord-vestic spre a cuceri mare parte din sud-estul Europei si Anatoliei. Institutiile politice, economice si sociale ale clasei imperiilor islamice au fost amestecate cu cele mostenite de la Imperiul Bizantin si de la marile imperii otomane din Asia centrala si au fost restabilite in noi forme care sa integreze acea zona in timpuri moderne.
Originile si expansiunile statului otoman, 1300 – 1402
in fazele initiale de expansiune, otomanii erau liderii razboinicilor turci pentru credinta islamica, cunoscuti sub numele de ghazis, care au luptat impotriva micsorarii Imperiului Crestin Bizantin. Predecesorii lui Osman I, formatorul dinastiei, au fost membri ai tribului Kay, care au patruns in Anatolia impreuna cu o masa de turci nomazi oguz. Acesti nomazi, fugind de mongolul Gighis Khan, au distrus Bizantul dupa lupta de la Manzikert (1071), au ocupat Anatolia centrala si de sud in timpul secolului al XII-lea. Ghazisii au luptat impotriva Imperiului Bizantin si apoi impotriva mongolilor, care invadasera Anatolia, urmând hotarârea Imperiului Il–Khanid din Iran si Mesopotamia in ultima jumatate a secolului al XIII–lea. Odata cu dezintegrarea puterii Seljuq si inlocuirea cu suzeranitatea mongola, impusa direct de ocupatia militara a majoritatii Anatoliei de est, principatele turce independente – dintre care unul are condus de Osman – au aparut in ramasitele Anatoliei.
Urmând infrângerii mongole asupra armatey Seljuq in 1293, Osman a aparut ca print al principatului de granita care a preluat Bithynia bizantina din nord–vestul Anatoliei, pe lânga Bursa, comandând ghazasii impotriva Bizantului in acea zona. Barat in est de principatul Germiyan, mult mai puternic, Osman si succesorii imediat apropiati s-au concentrat asupra atacurilor la teritoriile bizantine ce marginesc Strâmtoarea Bosfor si Marea Marmara spre vest. Otomanii, cei mai mari rivali musulmani ai Bizantului, au atras mase de nomazi si oraseni someri, care au patruns prin Orientul Mijlociu, cautând sa dea un sens vietii lor, sa-si câstige vitalitatea si sa caute sa-si implineasca dorintele religioase de a–si extinde teritoriile islamice. Otomanii au putut sa profite de decaderea sistemului bizantin de aparare a granitelor si de nemultumirea crescuta in domeniul economic, religios si social in Bizant, incepând de la Osman si continuând pâna la succesorul lui, Orkhan (1324 – ’26) si Murad I (1360 – ’89), au preluat teritoriile bizantine, la inceput dinspre vestul Anatoliei, si apoi in Europa de sud–est. Doar sub conducerea lui Bayazid I (1389 – 1402) faima si puterea câstigate in expansiunea initiala au fost utilizate pentru a asimila principatele turcesti din estul Anatoliei.